Ce este ataxia?

Termenul de ataxie se folosește atunci când este prezentă o pierdere a coordonării și echilibrului care afectează membrele, trunchiul sau capul pisicii. Acestea pot fi afectate pe rând sau în cazuri severe toate în același timp.

Ataxia este cauzată de scăderea funcției senzoriale a sistemului nervos, care, la rândul său, poate fi cauzată de o multitudine de boli.

Tipuri de ataxie

Există trei tipuri principale de ataxie la pisici:

  • Ataxia vestibulară. Sistemul vestibular, localizat în urechea internă și trunchiul cerebral, menține echilibrul. Atunci când ataxia vestibulară se produse, aceasta duce la înclinarea capului, pisica are tendința să meargă într-o parte, poate cădea sau rostogoli deoarece nu se poate orienta. Pisicile cu ataxie vestibulară centrală (trunchiul cerebral este afectat) sunt adesea extrem de somnolente sau calme.
  • Ataxia senzorială (spinală sau proprioceptivă). Acest tip de ataxie este de obicei cauzată de leziuni ale măduvei spinării, în special de compresia acesteia. Acest lucru duce la inhibarea propriocepției pisicii, ceea ce poate duce la lovirea picioarelor din spate, încrucișarea picioarelor etc.
  • Ataxia cerebeloasă. Cerebelul este acea parte a creierului care ajută la controlul mișcării motorii fine și a forței motorii. Ataxia cerebeloasă are ca rezultat mișcarea necoordonată a membrelor, corpului și capului. Pisicile cu acest tip de ataxie merg dezechilibrat, pot prezenta tremurături ale capului și/sau corpului și balansarea trunchiului. Această lipsă de control este adesea prezentă de la naștere, dar poate fi provocată și de leziuni sau inflamații ale creierului.

Durata ataxiei

Durata ataxiei depinde de cauză. Dacă este cauzată de ceva tratabil, cum ar fi o infecție a urechii interne, poate dura doar câteva zile până când tratamentul începe să funcționeze. Dacă o pisică se naște cu hipoplazie cerebeloasă care provoacă ataxie, aceasta va fi o afecțiune pe tot parcursul vieții. Ataxia idiopatică se poate îmbunătăți în câteva zile. Monitorizarea atentă este vitală pentru a te asigura că starea pisicii tale se îmbunătățește.

Cauzele ataxiei

Există o multitudine de cauze posibile ale ataxiei, în funcție de afecțiunea vestibulară, senzorială sau cerebeloasă. Uneori, este posibil ca și cu teste de diagnostic amănunțite să nu poate fi identificată cauza care duce la ataxie. De aceea este foarte important ca tu, ca proprietar să îi dai medicului veterinar un istoric amănunțit al pisicii pentru ca el să poată pună în aplicare un plan de tratament corespunzător.

În continuare voi enumera câteva din cauzele care pot duce la apariția ataxiei.

Cauzele ataxiei vestibulare la pisici includ:

  • Infecție, în special peritonita infecțioasă felină sau infecție fungică
  • Cauze inflamatorii/mediate imun
  • Toxicitate
  • Infecția urechii medii sau interne
  • Metabolic
  • Cancer
  • Traumă
  • Boală vestibulară idiopatică

Cauzele ataxiei senzoriale pot fi următoarele:

  • Degenerarea măduvei spinării și a nervilor o dată cu trecerea timpului
  • Pierderea fluxului de sânge într-o zonă a măduvei spinării din cauza unui accident vascular cerebral sau sângerarea unui vas de sânge care duce la o acumulare de sânge care poate comprima măduva spinării
  • Malformații congenitale care determină malformații la nivelul coloanei vertebrale sau a vertebrelor
  • Compresarea/lezarea măduvei spinării cauzată de o tumoare, un abces sau traumă, care poate duce la tumefierea și sângerare în canalul spinal

Cauzele ataxiei cerebeloase la pisici:

  • Degenerarea țesuturilor cerebeloase
  • Inflamație, adesea din cauze necunoscute
  • Deficitul de tiamină a fost o cauză frecventă a ataxiei. Acest lucru s-a observat până la introducerea hranei comerciale, echilibrate pentru pisici. Așadar, pisicile care sunt hrănite preponderent cu diete necomerciale fără o supraveghere veterinară pot prezenta un deficit al tiaminei ridicat care duce la apariția ataxiei
  • Modificări structurale, cum ar fi subdezvoltarea sau malformații la nivelul cerebelului, cel mai adesea observate atunci când pisica mama a fost infectată cu virusul panleucopeniei în timpul gestației ceea ce duce la infectarea pisoiul
  • Tumoare pe creier
  • Infecție sau inflamație la nivelul creierului
  • Toxicitatea metronidazolului cauzată de administrarea în doze mari a acestuia

Alte cauze ale ataxiei la pisici:

  • Anemie
  • Probleme cu oxigenarea creierului. Acest lucru este asociat cu boli cardiace sau respiratorii
  • Tulburări electrolitice
  • Hipoglicemie

Simptomele ataxiei la pisici

Gama și severitatea semnelor asociate ataxiei pot varia foarte mult în funcție de tipul de ataxie prezent și de cauza apariției. Semnele de urmărit includ:

  • Mers clătinat
  • Mișcări stângace
  • Slăbiciune
  • Înclinarea capului
  • Somnolență crescută
  • Curbarea degetelor de la picioare în timpul mersului
  • Pisica stă aplecată
  • Tremurături
  • Vărsături
  • Mișcări anormale ale ochilor (nistagmus)
  • Modificări comportamentale

Diagnosticul ataxiei

Pentru că există o mulțime de cauze care pot duce la apariția ataxiei, un diagnostic adecvat poate să fie dificil de pus. Cu toate acestea inițierea tratamentului trebuie să se facă cât mai repede posibil. Oferă-i medicului veterinar istoricul medical complet al pisicii pentru a ajuta în punerea unui diagnostic. Răspunde la orice întrebare despre medicamentele pe care i le dai pisicii și posibila expunere la toxine și oferă o explicație detaliată a dietei pisicii tale. Dacă există traume severe, cele mai amenințătoare leziuni vor fi abordate și tratate mai întâi.

De asemenea, medicul veterinar va efectua și un examen complet de sânge, inclusiv o hemoleucogramă completă, care poate indica o posibilă prezență a cancerului. Un profil biochimic și analiza urinei pot dezvălui modul în care funcționează organele, dacă este prezentă o inflamație și dacă nivelurile de minerale sunt anormale în organism. O examinare otoscopică a urechii medii poate fi efectuată pentru a căuta prezența polipilor, a infecției sau a obiectelor străine. De asemenea, poate fi efectuată o puncție pentru a colecta lichid cefalorahidian. O scanare CT a urechii medii poate oferi informații despre părțile care nu sunt vizibile la examinarea otoscopică. Raze X sau ultrasunete pot fi necesare pentru a căuta tumori cerebrale sau ale coloanei vertebrale sau depozite anormale de lichide. Este posibil ca medicul veterinar să efectueze teste pentru depistarea paraziților, bacteriilor, ciupercilor și virusurilor.

Dacă observi semne de ataxie la pisica ta, este important să suni imediat medicul veterinar.

Tratamentul ataxiei

Tratamentul depinde de cauza ataxiei. De exemplu, dacă infecția este determinată a fi cauza, se pot prescrie antibiotice specifice.

Ataxia idiopatică sau ataxia fără o cauză cunoscută va fi tratată cu îngrijire de susținere, cum ar fi medicamente anti-greață, iar pisica trebuie ținută într-un mediu sigur, în care să nu se poată răni în timp ce prezintă simptome. Hrănirea asistată și lichidele intravenoase pot fi necesare dacă pisica nu este capabilă să mănânce sau să bea singură.

Unele tipuri de ataxie nu pot fi vindecate, iar îngrijirea de susținere poate fi recomandată pentru a menține calitatea vieții. Pe de altă parte, ataxia idiopatică se poate rezolva de la sine și poate să nu mai apară pe parcursul vieții pisicii.

Pisicile care au fost afectate încă de la naștere ar putea să nu aibă nevoie de niciun tratament, deoarece s-au dezvoltat cu lipsa de coordonare și echilibru. Cu toate acestea, mediul lor ar trebui să fie sigur, astfel încât să nu poată cădea de la orice înălțime sau să se rănească.

În cazul în care sunt prezente tumori sau polipi care au dus la apariția ataxiei, intervenția chirurgicală este o necesitate.

Recuperarea după ataxie

Timpul de recuperare și prognoza generală depind de tipul de ataxie și cauza care o provoacă. În cazul în care a fost depistat cancer benign, acest lucru nu va afecta durata de viață a pisicii (de exemplu hipoplazia cerebeloasă). În schimb, cauzele incurabile pot duce la decesul pisicii, cum ar fi boala de stocare lizozomală, hidrocefalia severă, peritonita infecțioasă sau probleme de stocare a glicogenului. Dacă pisica a suferit un traumatism cranian, orice leziune a creierului poate fi permanentă.

În timpul episoadelor severe de ataxie, pisica poate dificultăți în a ajunge la litieră sau la vasele cu mâncare și apă. Cel mai bine este să muți aceste articole cât mai aproape de patul pisicii, astfel încât aceasta să le poată accesa. Modificările dietetice și administrarea de suplimente pot atenua anumite afecțiuni precum hipoglicemia sau deficitul de tiamină. Asigură-te că oferi toate îngrijirile postoperatorii recomandate dacă pisica ta a suferit o intervenție chirurgicală. Unele cazuri de ataxie pot dispărea spontan, în timp ce altele vor necesita un tratament pe viață.

Află mai multe informații despre Ataxia la câini.

Sursă foto: freeimages.com