Multă lumea știe că pisicilor le place la nebunie să creșească mâncare. Dar acest obicei nu trebuie încurajat, deoarece o dată ce s-a învățat să cerșească, va fi forte greu de dezvățat. Nu este bine să o înveți să miaune în fața farfuriei, până când tu, din milă, să îi dai ceva pentru a gusta.

Atunci când ai o pisică, învaț-o să mănânce la ore de masă stabilite de tine și doar din castronul ei. Și, cu toate aceste reguli, câți dintre noi nu cedează în fața ochilor imploratori ai pisicii preferate?

Dacă ai o pisică și îi oferi din când în când mici gustări din mâncarea ta, este bine să știi următoarele lucruri. Principalul motiv este acela că unele alimente care pentru tine sunt comestibile, pentru pisică pot fi nocive. Un exemplu de aliment pe care pisica nu ar trebui să îl mănânce este ceapa. Știai acest lucru?

În continuare îți voi enumera ce alte alimete nu trebuie să existe în alimentația pisicii tale.

1.      Nu trebuie să mănânce ceapă sau usturoi. Atât ceapă, cât și usturoiul conțin o substanță numită N-propil disulfidă. Această substană atacă globulele roșii, iar pisica va face anemie. Așadar, nu-i oferi pisicii tale nici un fel de legumă din familia usturoiului și cepei.

2.      Nu are voie să mănânce stafide și struguri. Efectul nociv al acestor alimente a fost sesizat mai mult la câini. Speciliștii încă nu au descoperit ce anume din compoziția acestor fructe determină reacții alergice. Cu toate că doza diferă de la animal la animal, este bine să nu riști să îi dai aceste tipuri de fructe, deoarece rinichii vor fi cei mai afectați. Chiar dacă efectele nu sunt imediate, rinichii alterați nu se mai refac.

3.      Ciupercile. Sunt specii de ciuperci care sunt toxice pentru pisică. Pentru a evita ciupercile dăunătoare, este bine să renunți să-ți hrănești pisica cu orice fel de ciupercă.

4.      Pisica și laptele. Laptele este așa de mult asociat cu pisicile,încât îți este greu să crezi că i-ar face rău. Sunt pisici care prezintă intoleranță la lactoză. Dacă pisica ta prezintă această intoleranță, ea va prezanta disconfort gastric imediat după consumare (dureri la nivelul stomacului, crampe, balonare). Dacă nu prezintă intoleranță la lactoză, îi poți oferi lapte și smântână cu un conținut mai mare în grăsime, deoarece astfel, cantitatea de lactoză este mai scăzută.

5.      Pisica nu trebuie să mănânce niciodată ciocolată. Cu toate că mulți stăpâni de pisici știu că acest aliment este nociv, anual se prezintă numeroase cazuri de intoxicații la medicul veterinar. Dacă uiți pe masă o ciocolată desfăcută, pentru o pisică curioasă este foarte accesibilă. Ciocolata conține o substanță numită teobromină. Ciocolata, la fel ca orice alt aliment care conține cofeină poate pune probleme serioase dacă este ingerată. Va fi afectat sistemul nervos central, va duce la creșterea bătăilor inimii, creșterea tensiunii arteriale, stări de greață, amețeală și vomă. Sunt cazuri în care consumul de ciocolată poate duce la comă sau deces.

6.      Xylitolul. Această substanță se găsește în produsele „fără zahăr”, dar și multe feluri de dulciuri. La pisici, această substanță produce o hipoglicemie accentuată, iar consumată în cantități mari duce la deces.

7.      Pisicile nu trebuie să consume tomate verzi sau cartofi. Atât roșiile, cât și cartofii conțin o substanță numită solanină care este foarte toxică pentru pisici. De exemplu, o singură roșie cherry poate provoca un disconfort gastro-intestinal sever. În schimb, roșiile coapte, la care le-a fost îndepărtată codița verde sunt foarte sănătoase pentru pisici.

8.      Sarea. Ca și la noi, sarea este la fel de dăunătoare și pentru pisici. Canțitățile mari de sare ingerate pot duce la intoxicație cu sodiu, dar și la o senzație de sete continuă. În intoxicațiile cu sare la pisici, pot apărea stări de vomă, tremur și diaree. Așadar, sarea nu este recomandată în nici un fel de doză în alimentația pisicilor.

9.      Alcoolul. Este toxic atât pentru noi, dar și pentru pisici. Intoxicația cu alcool la pisici duce la convulsii, comă și moarte.

Dacă ai impresia că pisica ta s-a otrăvit du-o de urgență la veterinar pentru a i se administra tratamentul corespunzător!