Majoritatea câinilor se scarpină din când în când. Este normal ca patrupedul tău să se scarpine, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple non-stop. Scărpinatul excesiv este un semn că patrupedul tău poate avea o problemă de sănătate.

Îţi voi spune trei motive pentru care câinele tău se scarpină, motive care te pot ajuta să îţi dai seama dacă companionul tău este sau nu bolnav. Cele trei motive pentru care câinele tău se scarpină, includ iritaţii ale pielii din cauza mediului înconjurător, alergii din cauza hranei necorespunzătoare şi reacţii la diverse boli. Reţine că, în cazul în care câinele tău se scarpină, o vizită la medicul veterinar nu este o idee proastă.  Chiar dacă eşti în măsură să îţi dai seama din ce cauză se scarpină companionul tău, totuşi vei avea nevoie de câteva sfaturi din partea medicului veterinar, sfaturi care vor fi de ajutor pe termen lung.

Alergiile la mâncare. În ziua de azi este cea mai comună cauză care determină scărpinatul excesiv. Unele alergii pot avea o formă uşoară, în timp ce alte tipuri de alergii pot îmbrăca o formă mult mai gravă, care dacă nu sunt tratate la timp pot duce la îmbolnăvirea gravă a câinelui tău. Cauza principală a acestor alergii provocate din cauza hranei necorespunzătoare este proteina în exces. Când aceste alergii apar, trebuie să se investească într-o dietă echilibrată, care să ajute câinele să scape de alergia respectivă. Există cazuri, în care alergiile nu sunt provocate din cauza proteinei. Atunci va trebui să se elimine din hrana componentele care îi fac rău câinelui tău. Făcând acest lucru, vei reuşi să descoperi destul de uşor care alimente nu sunt benefice câinelui tău.

Alergii la diverse boli. Bolile pot fi un factor important în apariţia reacţiilor alergice ale pielii. Diferitele tipuri de boli pot cauza ca organismul câinelui tău să produce o cantitate mai mare de histamină. Atunci când organismul este bolnav, histamina se secretă pentru a ajuta la însănătoşirea câinelui. Dar există cazuri în care histamina se poate produce în exces chiar dacă organismul nu este bolnav. Atunci când acest lucru se întâmplă, histamina va ataca celulele pielii şi alte componente ale organismului de care acesta are nevoie pentru a fi sănătos. Iritaţiile produse îl vor determina pe câinele tău să se scarpine excesiv. Când acest fenomen este prezent, ideal este să faci o vizită la medicul veterinar pentru ca boala să fie identificată corect. Cu un pic de ajutor din partea medicului, o dietă corespunzătoare şi multă dragoste vei putea pune capăt bolii şi în acelaşi timp şi scărpinatului, iar câinele tău va fi sănătos şi fericit.

Alergii provocate de diverşi factori din mediul înconjurător. Mediul înconjurător poate provoca diverse iritaţii ale pielii. Cum noi suntem alergici la diverşi factori din mediu, aşa şi câinii sunt afectaţi. Atunci când căţelul tău are probleme şi te duci la medicul veterinar, întrebările puse de medic se vor transforma într-un adevărat interogatoriu. Ţi se vor adresa întrebări despre cum şi unde îşi petrece timpul câinele tău. Aceste alergii sunt mult mai greu de ţinut în frâu în comparaţie cu celelalte alergii descrise mai sus, deoarece nu îţi poţi proteja căţelul de toţi factorii care îi pot provoca alergii.

Sursă foto : http://www.keywordsuggests.com/cPTgO1R3WYV0jJsdQiOA4HNlIf8AbrCizrKADMurk68/