Esential
Indiferent cât de mult îți iubești câinele, este greu să iubești mirosul neplăcut, mai ales dacă îi place să se rostogolească în noroi sau să ronțăie excremente. Desigur, multe mirosuri nu sunt atât de ușor de explicat sau gestionat. Indiferent dacă mirosul este unul de putred sau înțepător, mirosurile companionului tău ar trebui luate în serios, deoarece un miros neplăcut poate fi un semn al unei boli grave.
Nu strâmba din nas data viitoare când simți mirosul câinelui tău. Uneori, o baie poate fi tot ceea ce are nevoie un câine, dar alteori este necesară atenția veterinară pentru a stabili sursa mirosului. În acest articol îți voi detalia câteva motive pentru care câinele tău poate mirosi urât.
De ce câinele meu miroase urât?
Când ne gândim la cauza mirosului corpului, aceasta poate fi cauza unor bacterii prezente pe piele, care descompun proteinele, rezultând un miros urât. Celulele noastre olfactive detectează aceste particule în aer și comunică cu creierul nostru tipul și puterea mirosului.
Câinii produc în mod natural mirosuri care le permit altor câini să-i identifice, iar aceste mirosuri sunt cele mai puternice în jurul anusului, urechilor și labelor. Unii câini produc în mod natural mai mult miros decât alții, ceea ce poate fi o adevărată distracție pentru noi.
Dar cum rămâne cu mirosurile atipice? Uneori, lucrurile care miros conțin componente precum compușii de sulf sau produsele de fermentație ai drojdiei. Acestea emit propriile lor mirosuri distincte și le recunoaștem ca mirosuri ofensive.
Infecții ale urechii
Infecțiile urechii la câini sunt foarte des întâlnite. Acestea pot conține drojdie și/sau bacterii, ambele fiind urât mirositoare. Cerumul din urechi nu are adesea un miros la fel de puternic ca atunci când eistă o infecție auriculară. Dacă observi un miros neobișnuit sau resturi în urechile câinelui tău sau dacă acesta se scarpină excesiv în zona urechilor, este timpul să mergi imediat la medicul veterinar.
Boală de piele
Pielea este o barieră naturală împotriva infecțiilor; atunci când este compromisă, sunt posibile infecții, iritații și producții anormale de ulei. Există mai multe cauze potențiale ale bolilor de piele la câini. Alergiile, dezechilibrele hormonale, infecțiile fungice, paraziții externi, inflamațiile, rănile, tumorile hemoragice și alte probleme ale pielii pot face ca bacteriile și drojdiile de pe suprafața pielii să prindă și să producă mirosuri neplăcute.
Medicul veterinar poate efectua teste pentru a identifica tipul de infecție sau cauza de bază a problemei prin teste pe piele și, uneori, teste de sânge. Șampoanele speciale, antibioticele și alte tratamente sunt de obicei necesare pentru a combate aceste cauze ale mirosului.
Boli dentare
Respirația urât mirositoare este greu de ignorat, mai ales la un câine care îți linge mâinile sau fața. Dacă este prezentă o boală dentară, mirosurile neplăcute vor urma în curând de la acumularea plăcii și posibilele infecții. Boala dentară poate duce ocazional la infecții în alte organe, cum ar fi inima și rinichii. Periajul dentar regulat și curățarea dentară profesională sunt de obicei necesare pentru a ține departe respirația urât mirositoare și bolile dentare.
Câinele tău s-a rostogolit în ceva urât mirositor
Câinilor le place să se rostogolească în lucruri mirositoare, ceea ce are ca rezultat un câine urât mirositor. Dacă câinele tău s-a distrat puțin prea mult afară, în curte, o simplă baie ar trebui să anuleze acele mirosuri.
Citește mai multe informații despre De ce câinii se rostogolesc în iarbă?
Apa murdară
Dacă câinele tău a înotat recent în apă murdară, un miros neplăcut poate persista chiar și după ce câinele tău s-a uscat. Dacă se întâmplă acest lucru, este timpul pentru o baie!
Flatulența
Câinii experimentează ocazional flatulență și, din păcate, trebuie să o mirosim. Dar ce cauzează această problemă? Introducerea unui aliment nous au a unor recompense noi, unele medicamente, paraziții intestinali și chiar stresul pot duce la apariția flatulenței. Discută cu medicul veterinar dacă cantitatea de gaze pare anormală sau dacă coincide cu alte simptome, cum ar fi vărsături, diaree sau o schimbare a apetitului.
Probleme cu glandele perianale
Glandele perianale sunt două pungi mici care se găsesc în jurul anusului și conțin un lichid urât mirositor care este folosit în marcarea teritoriului. Aceste glande trebuie să fie vidate la o perioadă regulaă de timp. În mod normal, atunci când câinii defecă sau sunt speriați, aceste glande se autovidează și uneori va rămâne un miros foarte neplăcut. O baie poate elimina cu ușurință mirosul neplăcut. Cu toate acestea, poate fi necesară o vizită la medical veterinar dacă blănosul tău se târă cu fundul de pământ insistent sau dacă se linge în zona respectivă.
Află mai multe informații despre:
4 alimente pentru a menține sănătoase glandele anale ale unui câine
Glandele anale ale câinilor: tot ce trebuie să știi
Probleme ale organelor interne
Unele boli care afectează organele interne pot duce la respirație urât mirositoare. Atât insuficiența renală, cât și diabetul pot da câinelui tău o respirație urât mirositoare. Aceste boli deseori fac ca blănosul tău să se simtă foarte rău și poți observa semne precum modificări ale apetitului, urinare crescută, letargie și scădere în greutate.
Ce să faci dacă câinele tău miroase urât
Dacă câinele tău miroase mai urât decât de obicei, ar putea fi pur și simplu timpul pentru o baie. Cu toate acestea, dacă observi brusc un miros nou sau înțepător, este nevoie de mai multe investigații. Verifică urechile, gura, labele, pielea și zona anală ale câinelui pentru indicii despre sursa mirosului. Vorbește cu medicul veterinar dacă observe semne ale unei probleme de sănătate.
Tratament pentru mirosul câinilor
Dacă mirosul câinelui tău este cauzat de o problemă fizică, poate fi necesar un tratament medicamentos. În funcție de cauza mirosului neplăcut, băile regulate cu șampoane normale sau pentru probleme dermatologice ar putea ajuta. Dacă există o infecție, medicul veterinar poate prescrie antibiotice, antifungice sau alte medicamente.
În unele cazuri, poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta sursa mirosului, mai ales dacă medicul veterinar descoperă probleme la nivel bucal sau o tumoare infectată.
Citește și Cele mai bune deodorante pentru câini din 2024
Cum să preveni mirosurile neplăcute la câini
În general, băile regulate sunt cea mai bună modalitate de a preveni mirosurile neplăcute la câini. Consultă medicul veterinar despre momentul potrivit pentru băi și despre cele mai bune produse de utilizat. Majoritatea câinilor sănătoși se descurcă bine cu băile lunare folosind șampoane specifice lor, fără săpun, dar fiecare câine are nevoi individuale.
A ține pasul cu vizitele recomandate la veterinar este o altă modalitate de a preveni mirosurile. Veterinarul poate detecta modificările care ar putea duce la mirosuri și le poate trata chiar înainte ca acestea să devină o problemă.
Află mai multe informații despre
Cele mai bune șampoane uscate pentru pisici din 2024
Cum să îi faci baie câinelui pe timp de iarnă
Sursă foto: freeimages.com