Viermii rotunzi, paraziții anchilostoma, viermii bici și teniile – câinele tău poate intra în contact cu unul sau mai mulți dintre acești paraziți intestinali. Parazitozele intestinale sunt foarte frecvente. Dacă ai văzut vreodată că patrupedul tău mâncă iarbă, murdărie sau fecale, sau dacă merge în mod regulat la parcul pentru câini, acești factori și comportamente îți pot expune câinelui la risc în ceea ce privește infestarea cu paraziți intestinali.

Iată cele mai comune cinci moduri în care câinii pot contacta parazitoze intestinale.

Consumul de ouă sau larve de paraziți

Risc de infestare cu : viermi rotunzi, anchilostoma, viermi bici.

Ouăle de viermi rotunzi și de viermi bici sunt depuse în sol din excrementele altor animale infestate. Aceste ouă pot supraviețui în sol pentru perioade lungi de timp chiar și în condiții de mediu dure. Dacă câinele tău mănâncă accidental aceste ouă – adulmecând, lingând pământul, sau mâncând murdărie sau iarbă – se pot infesta. Câinele tău poate contacta viermi anchilostomatici prin ingerarea accidentală a larvelor găsite în sol. De asemenea, se pot infesta cu viermi anchilostomatici prin contactul direct al larvelor lăsate pe sol sau nisip cu pielea lor. Larvele acestor paraziți intestinali, pot pătrundă în organismul câinelui tău prin pielea pernițelor.

Și noi putem aduce accidental în casă ouă de paraziți intestinali, mai ales pe pantofi. Dacă ai călcat pe pământ sau pe vegetație care adăpostește ouă de viermi rotunzi, ouă de viermi bici sau larve de anchilostoma, acestea pot fi aduse cu ușurință în casă, punând câinele în pericol de a le ingera accidental.

Comportamentul de vânătoare

Risc de infestare cu : viermi rotunzi, anchilostoma, tenii.

Câinii nu sunt singurii care mănâncă ouă de paraziți. Dacă câinelui tău îi place să vâneze, ar putea contacta paraziți intestinali de la alte animale infestate, cum ar fi rozătoarele, iepurii, păsările și chiar insectele precum gândacii și râmele care au mâncat ouă de viermi. Spre deosebire de câini, ouăle ingerate de aceste animale rămân într-o stare de hibernare în loc să se dezvolte în viermi adulți. Odată ce ouăle sunt mâncate de un câine, ele „se trezesc” și se transformă în viermi adulți. Fii cu ochii pe unde se plimbă câinele tău pentru a-l împiedica să vâneze aceste animale potențial periculoase.

Toaletarea

Risc de infestare cu : tenii, viermi rotunzi.

De asemenea, câinele tău s-ar putea infesta cu paraziți intestinali doar din încercarea de a se menține curat. Ouăle de viermi rotunzi se pot atașa de blana câinelui tău și, dacă el le ingeră în timpul toaletării, se poate infesta cu ușurință cu viermi rotunzi. Pentru a limita acest risc, nu este niciodată o idee rea să-i faci o baie câinelui tău după ce s-a rostogolit în pământ sau s-a plimbat în curte sau grădină.

Purici

Risc de infestare cu : tenie.

Dacă câinele tău este infestat cu purici, riscă, de asemenea, să contacteze și un parazit intestinal. Puricii sunt transmițători teniilor, iar dacă câinele tău ingeră purici infectați în timpul toaletării, aceștia ar putea dezvolta tenii. Îngrijește-ți câinele în mod regulat, verifică dacă există purici cu un pieptene pentru purici și ține pasul cu programul tău de rutină de prevenire a puricilor pentru a reduce probabilitatea unei infestări cu purici a câinele tău, dar și în casă.

De la mamă la pui

Risc de infestare cu : viermi rotunzi, anchilostoma.

Viermii rotunzi, unul dintre cei mai obișnuiți paraziți intestinali care afectează câinii. Aceștia se pot transmite de la o mamă infestată la puii nenăscuți prin placentă. O femelă infestată ar putea transmite, de asemenea, viermi rotunzi și anchilostoma cățeilor ei în timpul alăptării.

Infestarea cu viermele rotunzi și anchilostoma poate fi extrem de periculoasă la puii tineri și poate fi chiar fatală în cazuri grave. Dacă ai adoptat recent un câine tânăr, consultă-ți medicul veterinar pentru a vedea când puteți începe tratamentele de deparazitare pentru cățelul tău.

Când este sezonul parazitozelor intestinale?

După cum poate știi, parazitozele nu mai au un sezon anume în care să se manifeste. Acestea sunt prezente atât în sezonul rece, cât și în sezonul cald.

Majoritatea ouălor de paraziți intestinali sunt rezistente și pot supraviețui condițiilor extreme de mediu (inclusiv iernilor aspre) până la câțiva ani. Este foarte important să fii mereu conștient și să fii în grafic cu deparazitările câinelui tău pe tot parcursul anului.

Cum să tratezi parazitozele intestinale la câinele tău

Dacă câinele tău are paraziți intestinali, nu intra în panică. Este obișnuit ca mulți câini să fie infestați cu un anumit tip de paraziți intestinali în timpul vieții. Deparazitantele eficiente sunt ușor de procurat pentru a-i administra câinelui tău în vederea eliminării paraziților intestinali.

Implementarea unui produs de deparazitare cu spectru larg în calendarul de deparazitare al câinelui tău conform instrucțiunilor de pe etichetă și testarea anuală a câinelui tău pentru paraziți poate ajuta ca el să rămână sănătos și să fie protejat împotriva unei game largi de paraziți intestinali, inclusiv viermi rotunzi, anchilostoma, viermi bici și tenii.

 

Poți citi și despre: