Esential
Oasele și alte recompense din piele brută sunt o recompensă des întâlnită pentru câini. E posibil să știi că pielea brută este bună pentru dinții câinelui tău și ajută la instinctul lor natural de a mesteca. Dar există vreun dezavantaj în a oferi câinelui tău oase sau alte recompense din piele brută? Există alte recompense care să aibă același efect? Iată ce trebuie să știi.
Din ce sunt făcute oasele și recompensele din piele brută?
Oasele și recompensele din piele brută provin din stratul interior al pieilor de vacă sau de cal. În timpul producției, pieile sunt curățate și tăiate sau măcinate. Apoi sunt presate în forme de recompense pentru câini de diferite forme și dimensiuni. Pentru a le face mai atrăgătoare pentru câini, unele oase și recompense din piele brută conțin carne de vită, pui sau arome de ficat.
Ce beneficii are pielea brută?
Toți câinii trebuie să mestece, acest lucru fiind un instinct nativ. Mestecatul poate oferi câinelui tău stimulare și ajută la ameliorarea anxietății. În cazul puilor, aceste recompense din piele brută pot fi un înlocuitor excelent pentru pantofii tăi sau diverse obiecte de mobilier din casa ta.
Mestecatul ajuta ca fălcile câinilor să fie puternice, să își mențină dinții curați și respirația mai proaspătă. Câinii care mestecă în mod regulat oase sau recompense din piele brută sau jucării au mai puțină acumulare de placă și tartru pe dinți.
Există riscuri asociate cu recompensarea câinilor cu oase din piele brută?
Având în vedere cantitatea de piele brută consumată de câini în fiecare an, riscurile sunt relativ mici. Totuși, există cazuri în care riscurile pot fi grave, așa că nu le ignora. Gândește-te la riscurile și beneficiile de a oferi oase sau recompense din piele brută în funcție de nevoile și comportamentul câinelui tău.
Iată câteva dintre cele mai frecvente riscuri pentru oasele din piele brută:
- Ca și în cazul jucăriilor pentru animale de companie, oasele din piele crudă pot conține urme de substanțe chimice care pot fi toxice pentru câinele tău. Și, ca și în cazul altor alimente pentru animale de companie (sau pentru oameni), este posibilă contaminarea cu Salmonella sau E. coli. Chiar și oamenii pot fi expuși riscului atunci când intră în contact cu aceste bacterii.
- Iritație digestivă. Unii câini sunt pur și simplu sensibili sau alergici la pielea brută sau la alte substanțe folosite la fabricarea acestor oase și recompense. Acest lucru poate cauza probleme, inclusiv diaree.
- Sufocare sau blocaje. Oasele din piele brută și alte produse de mestecat comestibile pot prezenta un risc de sufocare și blocare la nivel gastro-intestinal. De fapt, acesta este un risc mult mai mare decât contaminarea sau iritația digestivă. Dacă câinele tău înghite bucăți mari din oasele din piele brută, acestea se pot bloca în esofag sau în alte părți ale tractului digestiv. În funcție de dimensiunea și locul în care se află, medicul veterinar le poate îndepărta cu ușurință (în cazul în care acestea sunt blocate în gât) sau poate fi necesară o intervenție chirurgicală dacă bucăți din aceste recompense și oase sunt blocate în stomac sau intestine. În cazul în care această problemă nu este tratată repede și corespunzător, viața câinelui poate fi pusă în pericol.
Cum pot face ca oasele și recompensele din piele crudă să fie mai sigure pentru câinele meu?
Dacă te decizi să îi dai câinelui tău oase sau recompense din piele brută, ia în considerare câteva măsuri de precauție. Pentru a minimiza riscul de expunere la contaminanți, spală-te bine pe mâini după ce îi oferi astfel de produse.
Pentru a-ți proteja câinele iată ce trebuie să faci:
- Întreabă medicul veterinar cât de mult este sigur să dai câinelui astfel de produse.
- În cazul în care ai mai multe animale de companie este indicat ca atunci când îi oferi astfel de produse să-ți duci câinele într-o cameră separată pentru a mânca relaxat. În acest fel, va fi mai puțin probabil ca blănosul tău să înghită bucăți mari din acele oase. Acest lucru este foarte important dacă ai un câine care este foarte teritorial atunci când vine vorba de mâncarea lui.
- Oferă-i astfel de produse doar atunci când îl poți supraveghea. Dacă ai un câine care este pofticios și are obiceiul să mănânce foarte repede, poate înghiți bucăți mari din oasele din piele brută și se poate sufoca. În cazul în care se întâmplă așa ceva, trebuie să îi iei recompensa și să suni imediat medicul veterinar.
- Atunci când recompensa din piele brută ajunge să fie de dimensiuni mici, îți recomand să o iei din fața câinelui pentru a diminua riscul de sufocare sau blocaj la nivel gastro-intestinal. Dacă este greu să-ți faci câinelui să renunțe la osul din piele brută, încearcă să-i oferi un alt tip de recompensă.
Este foarte important să urmărești semnele de contaminare bacteriană, iritație gastrică sau blocaj. În cazul în care câinele tău prezintă aceste simptome, apelează imediat la medicul veterinar:
- Sufocare
- Regurgitare
- Înghițirea repetată
- Vărsături
- Diaree, cu sau fără sânge
- Febră
- Lipsa de energie
- Semne de durere
- Refuzul de a mânca
- Câinele se chinuie să defece sau nu poate face acest lucru
Ce câini ar trebui să evite oasele și recompensele din piele brută?
Câinele tău are antecedente de diaree sau alte probleme digestive după ce a mâncat oase sau recompense din piele brută? Sau tinde să înghită bucăți mari din aceste produse? Dacă da, încearcă alte alternative pentru a satisface dorința câinelui de a mesteca.
Discută cu medicul veterinar despre acest lucru. În funcție de dimensiunea, personalitatea și nevoile legate de alimentație ale câinelui tău, medicul veterinar îți poate oferi variante din recompense și oase din piele brută.
Află mai multe informații despre:
Recompense pentru câini: o gustare delicioasă
Rețete de recompense pentru câini
Sursă foto: freepik.com