Se știe că strugurii și stafidele sunt toxice pentru câini, dar știai că și în cazul pisicilor se aplică aceeași regulă? Nu știm de ce strugurii sunt otrăvitori pentru animalele de companie, dar riscurile pe care le prezintă sunt grave.

Probabil că ești familiarizat cu faptul că strugurii și câinii nu se înțeleg. În timp ce cauza exactă a toxicității strugurilor la câini rămâne necunoscută și se pare că nu orice câine este susceptibil de a se îmbolnăvi, mesajul experților este clar: nu este sigur să hrănești câini cu struguri. Dar ce zici de pisici? Poate prietenul tău felin să mănânce în siguranță struguri? Răspunsurile s-ar putea să te surprindă.

Poate pisica mea să mănânce struguri?

Teoretic, pisicile pot mânca struguri în cantități foarte mici, dar nu recomand ca în meniul pisicii tale să se întâlnească acest fruct. O echipă de cercetători de la Universitatea din Missouri din Columbia din cadrul Serviciului de nutriție clinică pentru animale mici descriu riscul de ingestie a strugurilor ca având un potențial de leziune renală acută, ceea ce e posibil ca pisicile care au mâncat struguri sau stafide să dezvolte insuficiență renală.

Acestea fiind spuse, pisicile nu au nevoie de struguri în dieta lor, așa că de ce să-ți asume riscul de a le hrăni cu astfel de fructe? Prin natura lor de carnivore, cerințele alimentare ale felinelor sunt îndeplinite exclusiv prin carne.

Dacă dorești să îți hrănești pisica cu fructe, alege întotdeauna alimente cunoscute a fi sigure pentru pisici și stai departe de struguri.

Poate pisica mea să mănânce stafide?

La fel ca strugurii, stafidele pot fi toxice pentru pisici. Dacă pisica ta mănâncă mai mult de două până la trei stafide, acestea pot începe să prezinte simptome de toxicoză, cum ar fi:

Dacă toxiinfecția alimentară este lăsată netratată mai mult de 24 de ore, riscul unor consecințe grave asupra sănătății crește semnificativ. Până în acel moment, este probabil ca animalul să dezvolte insuficiență renală. Insuficiența renală acută este un diagnostic serios, dar afecțiunea este reversibilă dacă pisica ta primește prompt tratamentul corespunzător. Dacă bănuiești că pisica ta a mâncat stafide, mergi imediat la veterinar pentru un consult rapid.

De ce sunt strugurii o amenințare așa de mare pentru pisica mea?

Dacă sunt consumați în cantități mari, strugurii pot provoca leziuni renale acute care se pot transforma în insuficiență renală. Ca urmare, rinichii încep să se închidă, producția de urină se oprește și toxinele încep să se acumuleze. Nu este clar de ce strugurii sunt toxici pentru animalele de companie. Cu toate acestea, experții susțin că efectul otrăvitor se datorează incapacității animalului de a metaboliza anumiți compuși din fructe, cum ar fi taninurile.

Strugurii pot provoca insuficiență renală bruscă și alte probleme gastrointestinale la câini. Deși nu există dovezi științifice concrete care să demonstreze că fructul are același efect asupra pisicilor, există rapoarte despre reacții similare la feline. Unii cred că acestea sunt mai puțin frecvente, deoarece pisicile sunt mai pretențioase când vine vorba de mâncare și, de obicei, nu se răsfăț cu struguri.

Reține că alte alimente umane toxice  pentru pisica ta care o pot îmbolnăvi foarte tare includ:

Câți struguri sau stafide îmi pot îmbolnăvi o pisica?

Din păcate, nu știm ce cantitate exactă de struguri sau stafide ar fi nevoie pentru ca o pisică să prezinte semne de intoxicație. Unele pisici care ingeră struguri s-ar putea să nu prezinte vreodată semne de insuficiență renală, dar riscurile sunt pur și simplu prea mari. Cea mai sigură abordare este să nu lași pisica să mănânce struguri sau stafide, deoarece cantitatea exactă de struguri sau stafide de care este nevoie pentru a îmbolnăvi este necunoscută.

Ce fel de struguri ar trebui să evite pisica mea să mănânce?

Toți strugurii și stafidele (cu sau fără sâmburi, din comerț sau cultivați ecologic, verzi, rose, negri, etc.) pot provoca toxicoză la pisici. De asemenea, trebuie evitate produsele care conțin struguri și stafide, inclusiv sucul de struguri, pâinea cu stafide, prăjiturile și batoanele proteice care conțin pastă de stafide și pâinea făcută cu suc de stafide.

Care sunt semnele clinice ale intoxicației cu struguri sau stafide?

Intoxicația cu struguri sau stafide nu afectează toate pisicile, dar când acest lucru se întâmplă poate fi un lucru fatal.

Potrivit Manualului Veterinar Merck, majoritatea pisicilor cu intoxicație în urma ingerării de struguri sau stafide prezintă următoarele simptome (simptomele apar în decurs de 6 până la 12 ore de la ingestie):

  • Lipsa apetitului
  • Letargie
  • Respirație rapidă
  • Slăbiciune
  • Sete crescută
  • Deshidratare
  • Dureri abdominale
  • Tremur

Insuficiența renală începe să se instaleze în decurs de trei zile de la apariția simptomelor. În unele cazuri, rinichii se opresc și nu mai produc urină. Majoritatea pisicilor care ajung în acest punct nu supraviețuiesc.

Ce ar trebui să fac dacă pisica mea mănâncă struguri?

Dacă știi sau bănuiești că pisica ta a mâncat struguri sau stafide, sună imediat medicul veterinar sau cea mai apropiată clinică veterinară. Nu trebuie să aștepți până când vezi că pisica ta are semne clinice de intoxicație pentru a căuta ajutor. Intoxicația cu struguri și stafide este o boală progresivă, așa că cu cât o tratezi mai devreme, cu atât mai bine.

Cum se tratează toxicoza strugurilor?

Nu există un antidot anume pentru intoxicația cu struguri sau stafide. Primul pas este eliminarea toxinelor din organismul pisicii tale, ceea ce se realizează de obicei prin inducerea vomei de către medicul veterinar. Niciodată nu este indicat să îi provoci tu voma, deoarece îi poți face mai mult rău decât bine dacă nu procedezi corect.

Odată ce a vomitat, veterinarul îi poate administra o doză de cărbune activat, care acționează ca un magnet care atrage substanțele toxice și le transportă prin tractul gastrointestinal.

Este posibil ca medicul veterinar să recomande lichide intravenoase dacă pisica ta a mâncat cantități mari de struguri sau stafide sau dacă a dezvoltat vărsături sau diaree în decurs de 12 ore de la consumul acestora. Alte terapii de susținere (cum ar fi medicamentele) și monitorizare pot fi necesare, în funcție de simptomele pisicii.

Care este prognosticul în urma otrăvirii cu struguri sau stafide?

Prognosticul depinde de mulți factori, inclusiv de cantitatea de struguri sau stafide ingerată, cât de repede i sa provocat voma, dacă pisica a dezvoltat sau nu insuficiență renală, cât de curând a fost inițiat tratamentul și dacă semnele clinice și nivelul funcției renale s-au îmbunătățit de când tratamentul a început.

Dacă pisica ta a mâncat doar câțiva struguri sau și a primit tratament imediat, prognosticul este excelent. Dacă rinichii sunt afectați și nu mai produc urină, prognosticul este unul rezervat. Rinichii au o capacitate foarte mică de a se regenera sau repara singuri. Odată ce sunt deteriorați, nu vor funcționa la fel de bine ca înainte.

Cum pot preveni această problemă?

Păstrează toți strugurii, stafidele sau alimentele care conțin aceste fructe, în locuri greu accesibile pisicii tale. Niciodată nu o hrăni cu produse care pot conține struguri sau stafide și, mai ales, nu folosi strugurii ca recompense pentru ea.

Deoarece există încă multe necunoscute asociate cu această otrăvire, este mai bine să nu-ți asumi niciun risc atunci când vine vorba de sănătatea pisicii tale. Ca și în cazul oricărei toxine, cu cât otrăvirea este diagnosticată și tratată mai devreme, cu atât va fi mai puțin periculoasă pentru pisica ta, iar terapia va fi mai puțin costisitoare.

Alte considerații

Dacă pisica ta a ingerat o prăjitură cu stafide sau un produs de patiserie care conține stafide, solicită imediat sfatul medicului veterinar. De asemenea, pisica ta poate fi expusă unui risc de îmbolnăvire dacă s-au folosit anumiți îndulcitori artificiali, cum ar fi xylitolul. Un lucru foarte important este ca atunci când te duci la cabinet cu blănosul tău în cazul în care a ingerat struguri sau stafide, să îi oferi medicului veterinar toate detaliile privind cantitatea ingerată, cât timp a trecut de la ingerare, dacă prezintă modificări în ceea ce privește starea generală. Acest lucru vă va ajuta medicul veterinar să știe ce tratamente suplimentare pot fi necesare.

 

Citește mai mult:

Cafeaua și alte pericole ale cofeinei pentru pisici

Tot ce trebuie să știi despre toxicitatea ciocolatei la animalele de companie