Ce sunt oxiurii la iepuri?

Oxiurii se întâlnesc în colonul, cecumul și intestinul subțire al iepurilor, iar în mod normal aceștia pot trăi nedetectați în organism chiar dacă se află în cantități foarte mari. Aceștia sunt rezultatul infestării cu Passalurus ambiguus, un parazit intestinal care afectează doar iepurii, indiferent de vârstă, rasă sau sex.

Acest parazit este detectat imediat, doar în momentul în care iepurele începe să se scarpine excesiv sau când în fecalele acestuia se observă viermi vizibili cu ochiul liber.

Singura modalitate de transmitere a acest parazit este prin contactul direct cu fecalele unui iepure infectat. În general, dacă un iepure infectat trăiește singur, probabil că a contactat parazitul de la locul unde a stat până în momentul achiziționării, de exemplu pet-shop sau de la crescător. Oxiurii la iepuri sunt specifici speciilor și nu sunt transmisibili la om.

Deși nu are un potențial fatal, acest parazit poate provoca simptome secundare, cum ar fi mâncărime, iritații ale pielii și probleme intestinale, făcându-l pe iepure să se simtă inconfortabil.

Simptomele oxiurilor la iepuri

Deși mulți iepuri infestați Passalurus ambiguus cu nu prezintă semne vizibile ale infestării, atunci când aceste simptome apar includ:

  • Mâncărime constantă
  • Mușcătura și zgârierea zonelor infectate
  • Anus iritat
  • Prolaps rectal
  • Inflamație și roșeață în zonele infectate
  • Traumă auto-provocată
  • Viermi albi mici vizibili lângă anus sau în fecale

  • Iepurele nu ia în greutate ca înainte
  • Creștere lentă
  • Scăderea activității
  • Fecalele sunt lipicioase
  • Blana este mată și zbârlită
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Diaree și enterită în timpul înțărcării
  • Stare generală proastă

Cauzele oxiurilor la iepuri

O infestare cu oxiuri este cauzată de ingestia de ouă, de obicei prin ingestia fecalelor unui iepure infectat. După ingerarea ouălor de oxiuri, larvele pot începe să eclozeze după numai 30 de ore. Ouăle pot rămâne active și în mediu ani de zile, chiar și la temperatura camerei. Iepurii cu imunitate scăzută pot fi mai sensibili la infestarea cu acest parazit.

Infestarea poate apărea din:

  • Ingerarea de fecale contaminate cu Passalurus ambiguus
  • Ingerarea de alimente, apă sau resturi contaminate cu Passalurus ambiguus
  • Ingerarea de ouă de Passalurus ambiguus

Diagnosticul oxiurilor la iepuri

După un examen fizic și luând în considerare orice simptome care pot fi prezente, medicul veterinar poate suspecta o infestare cu Passalurus ambiguus. O probă din fecalele iepurelui va fi apoi testată printr-un frotiu microscopic, test de plutire fecală sau tehnică de centrifugare pentru a determina prezența ouălor.

Ouăle pot fi uneori colectate prin apăsarea unei benzi clare pe pielea din apropierea anusului. Oxiurii adulți, care pot varia între 2-11 mm lungime, pot fi, de asemenea, vizibili în apropierea anusului iepurelui sau direct în fecalele acestuia.

Tratamentul oxiurilor la iepuri

Cazurile mortale în urma infestării cu Passalurus ambiguus la iepuri sunt foarte rare. Tratamentul poate fi însă dificil, deoarece iepurii sunt coprofagi, adică își mănâncă propriile fecale, astfel încât reinfestarea poate apărea oricând. Un comportament obișnuit în rândul iepurilor este ingestia cecotropi, pelete dense de nutrienți care provin din cecum și sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, dar atunci când acesta este infestat cu oxiuri, ingerarea de pelete poate provoca o reinfestare. Prin urmare, tratamentul iepurelui și al mediului în care stă trebuie să aibă loc simultan.

Medicamentele antiparazitare pe bază de piperazină (care se administrează în apă), fenbendazol (administrat în mâncare) sau ivermectină (ca tratament topic) sunt prescrise în astfel de infestări.

Tratamentul poate fi repetat pentru a elimina complet toți oxiurii, în toate stadiile de dezvoltare. Sunt unele medicamente antiparazitare care pot fi toxice pentru unele rase de iepuri sau în unele cazuri pot cauza modificări în ceea ce privește comportamentul și reproducție iepurilor. De aceea este indicat, ca înainte de începerea unui tratament de deparazitare să discuți cu medicul veterinar.

Pentru a preveni reinfestarea este recomand ca toate spațiile în care stă iepurele să fie curățate și dezinfectate foarte bine. Făcând acest lucru se vor elimina toate ouăle de Passalurus ambiguus prezente în mediul iepurelui.

În cazul în care iepurele prezintă simptome secundare care duc la malnutriție sau tulburări digestive, poate fi recomandată o altfel de dietă.

Recuperarea după infestarea cu oxiuri la iepuri

Curățarea și dezinfectarea regulată a mediului iepurelui este cea mai bună metodă de a evita o reinfestare cu oxiuri. Dacă iepurele conviețuiește cu alți iepuri, asigură-te că îi testezi și pe aceștia atunci când unul are oxiuri, deoarece este posibil ca și restul să fie infestați. Se știe că dietele bogate în fibre reduc populațiile de oxiuri. O astfel de dietă poate fi recomandată pentru a ajuta atunci când sunt prezente simptome secundare.

Află mai multe informații despre:

Teniile la iepuri

Obeliscoides cuniculi la iepuri

Encephalitozoon cuniculi la iepuri

Sursă foto: freeimages.com