Esential
Pot câinii să consume lapte? Pot hrăni puii cu lapte?
Acestea sunt cele mai comune întrebări pe care proprietarii de câini le pun atunci când vor ca patrupedul lor să aibă o alimentaţie corectă şi sănătoasă. Acestea par a fi nişte simple întrebări, dar răspunsul depinde atât de individ, cât şi de tipul de lapte pe care vrei să îl consume.
S-ar putea să fii surprins să afli că laptele poate să fie rău pentru câinele tău. Desigur, cu toţii am văzut multe fotografii cu ei când savurează un bol de lapte. Dar adevărul este că nu toţi câinii digeră laptele aşa cum ar trebui, fiind alergici sau intoleranţi la lactoză.
În acest articol vă voi redacta atât argumentele pro, cât şi cele contra consumului de lapte şi a altor tipuri de lactate.
Aşadar, vei putea lua o decizie în cunoştiinţă de cauză când întrebi „Poate câinele meu să bea lapte?” sau „Pot puii să bea lapte?”.
În primul rând aş dori să vă spun câteva cuvinte despre lactoză şi lactază.
Pentru a putea fi digerată, lactoza trebuie împărţită în două formule simple de zahăr şi anume : glucoză şi galactoză. Atunci când lactoza se descompune, aceasta permite glucozei şi galactozei să fie absorbite în sânge. Aşadar, dacă blănosul tău produce suficientă lactază în intenstine (lactaza este o enzimă necesară care ajută la descompunerea lactozei), sunt şanse să tolereze laptele şi produsele derivate din lapte. În cazul în care organismul lui nu produce sufiecientă lactază, atunci lactoza ingerată nu se va rupe în cei doi compuşi şi nu va putea fi digerată şi absorbită. Când se întâmplă acest lucru, câinele prezintă intoleranţă la lactoză. Atunci când organismul câinelui nu poate tolera laptele şi produsele din lapte, va prezenta următoarele manifestări :
- detanjamente la stomac,
- balonare,
- gaze,
- diaree,
- vărsături.
Intoleranţa la lactoză este principalul motivul pentru care laptele şi multe produse derivate din lapte se găsesc pe lista cu alimente care pot fi consumate, dar care pot prezenta un risc moderat.
Poate câinele să devină intolerant la lactoză?
Mulţi dintre proprietarii de câini întreabă : „Puii pot bea lapte de la mama lor fără nici o problemă?”. Răspunsul este „Da!”. Atunci când sunt pui, în general au enzima de lactază în organism care îi ajută să tolereze lactoza din laptele matern. O dată ce ei sunt înţărcaţi, ei vor produce mai puţină lactază şi acesta va fi momentul în care mulţi câini vor deveni intoleranţi la lactoză.
Este bun laptele pentru câini?
Dacă un câine care consumă lapte nu prezintă nici una din manifestările enumerate mai sus, atunci poate consuma lapte fără probleme. Laptele este o sursă foarte bogată de nutrienţi precum potasiu, acid folic, calciu, dar şi vitamine, precum vitamina D şi B12. Dar trebuie să ştii că el primeşte aceşti nutrienţi şi din mâncarea lui, fie ea uscată sau umedă. Nuriţioniştii veterinari spun că moderaţia este cheia în ceea ce priveşte administrarea de lapte.
Dar brânză sau iaurt? Poate să consume aceste alimente?
Nu este ceva ieşit din comun dacă un câine prezintă intoleranţă la lactoză şi nu poate consuma lapte, dar poate consuma produse derivate din lapte precum brânză şi iaurt. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că multe din aceste produse nu prezintă o cantitate foarte mare de lactoză. De exemplu, în timp de laptele poate conţine 12 grame de lactoză, o porţie de brânză tare (cum ar fi brânza cheddar sau emmental) poate conţine doar 1 gram de lactoză sau chiar mai puţin. În cazul în care vrei să îi dai iaurt câinelui tău este bine să te asiguri că acesta conţine culturi vii active (probioticele AKA) care ajută la digestia lactozei.
Poate câinele meu să bea lapte de vacă?
Laptele de vacă este cel mai comun tip de lapte pe care oamenii îl consumă şi, prin urmare, cel mai probabil cel mai comun şi în rândul animalelor de companie.
Dar este bun laptele de vacă pentru câinele tău? Răspunsul este da, dar dat în cantităţi mici şi destul de rar. În cazul în care câinele tău prezintă intoloranţă la lapte, atunci laptele de vacă nu este cea mai bună alegere pentru el.
Există şi o altă problemă în ceea ce priveşte laptele.
Vreau să menţionez alt lucru foarte important despre lapte, dar nu are legătură cu lactoza, şi anume – grăsimile. După cum poate ştii, multe categorii de lapte şi produse lactate conţin cu procent foarte crescut de grăsimi. O cantitate foarte mare de grăsimi poate provoca, de asemenea, deranjamente ale stomacului şi în multe cazuri poate duce la pancreatită, o afecţiune foarte gravă, fiind de multe ori fatală. Deci, este bine să fii foarte atent la conţinutul în grăsime al laptelui sau produselor lactate pe care vrei să le dai blănosului tău.
Laptele de capră este bun pentru câine?
Am vorbit despre laptele de vacă, dar pe piaţă mai există şi alte tipuri de lapte. O altă întrebare comună este : „Îi pot da câinelui lapte de capră?”. În ultima perioadă, popularitatea acestui tip de lapte a crescut destul de mult ca o alternativă a laptelui de vacă. Din ce în ce mai mulţi proprietari folosesc acest tip de lapte, având convingerea că este mai sigur şi mai sănătos decât laptele de vacă. Este adevărat acest lucru?
Atunci când aceste două tipuri de lapte sunt comparate, laptele de capră iese învingător datorită faptului că are o cantitate mai mare de calciu şi potasiu, dar are o cantitate mai mică de vitamina B12, acid folic şi lactoză. Datorită acestor diferenţe din punct de vedere structural, laptele de capră poate fi consumat şi de câinii care prezintă intoleranţă la lactoză. Dar ţine minte : MODERAŢIA ESTE CHEIA.
Dar laptele de soia? Este bun pentru câine?
Laptele de soia este o alternativă pentru laptele de vacă sau capră. Care sunt riscurile şi beneficiile administrării de lapte de soia la câini? Laptele de soia conţine proteine numite izoflavone. Alte proteine care se găsesc în plante, printre care şi soia, sunt fitoestrogenii (estrogeni feminini). În urma unor teste, s-a demonstrat că proteinele din soia ajută la reducerea incontinenţei urinare. Sunt medici care recomandă administrarea de suplimente care au la bază izoflavonele. În general, câinii digeră fără probleme soia, iar laptele de soia poate fi dat fără probleme, dar nu în cantităţi mari.
În final…pot câinii să bea lapte sau nu?
Răspunsul la această întrebare este destul de simplu…poate. Sfatul meu este următorul : atunci când vrei să introduci un aliment nou în alimentaţia blănosului tău este bine să o faci încet, cu moderaţie şi monitorizează-l îndeaproape. În plus, este foarte important să întrebi medicul veterinar oricând ai vreo preocupare în ceea ce priveste alimentele din dieta câinelui tău. Medicul veterinar este cel mai în măsură să îţi dea un răspuns bun şi folositor pentru ca blănosul tău să ducă o viaţă sănătoasă şi fericită.