La un moment dat sau altul, atât pentru câini, cât și pisicile, puricii pot reprezenta o problemă. Din păcate, sunt animăluțe care sunt sensibile la șampoanele din comerț.

Vestea bună este că în ziua de azi există câteva uleiuri esențiale cu ajutorul cărora poți face acasă un șampon natural, extrem de eficient în combaterea și îndepărtarea puricilor și mult mai sănătos decât șampoanele din comerț.

Pentru a obține minunatul șampon împotriva puricilor ai nevoie de :

  • jumătate de litru de săpun lichid de măsline. Acest săpun trebuie să fie achiziționat de la magazinele naturiste
  • ulei esențial de lavandă
  • ulei esențial de lemn de cedru
  • jumătate de lămâie

Într-un bol pui jumătatea de litru de săpun, peste care adaugi 5 – 6 picături de ulei de cedru și tot atâtea picături de ulei de lavandă. Peste toate aceste ingrediente storci lămâia cu mare atenție pentru ca în amestec să nu cadă sâmburii. După ce ai parcurs acești pași, șamponul home-made este gata  și îl poți folosi pentru băița pufoșeniei tale. Acest șampon trebuie folosit o dată la două – trei luni; dacă este folosit prea des, șamponul poate afecta uleiul natural din blăniță și astfel îi poate deregla pH-ul pielii. Acest șampon îl recomand mai mult pentru căței, deoarece pisicile pot fi sensibile la unul din uleiurile esențiale.

Alte remedii naturale :

  • infuzia cu lămâie. Tai o lămâie bucățele mici și le pui într-un vas. Peste lămâie torni apă fierbinte și acoperi bolul. Îl lași peste noapte, iar a doua zi torni conținutul într-un pulverizator. Vei pulveriza direct pe blana patrupedului cu mare grijă pentru a nu ajunge în ochii sau gura animăluțului.
  • Aplici câteva picături de ulei de lavandă pe gâtul și la baza cozii animalului.
  • Se face o infuzie din 5 linguri de rozmarin proaspăt și 3 litri de apă fierbiente. O lași să se răcească până când este bună pentru îmbăiat. Speli cățelul sau pisica cu acest amestec, iar apoi îl lași să se usuce de la sine.

O dată cu deparazitarea companionului tău trebuie să deparazitezi locuința și locurile unde el își petrece cea mai mare parte a timpului, dar și culcușul blănosului trebuie deparazitat și igienizat foarte bine. Dacă stai la casă, iar cățelul sau pisica ta au avut purici, poți pulveriza praf de copt pe la colțurile casei și în locurile umede unde acești paraziți pot supraviețui.