Esential
O fi devreme să vorbesc despre asta, dar dacă nu o face eu, atunci cine? Câini, pisici, păsări, pești, reptile, insecte, orice animal de casă trebuie luat în considerare atunci când sărbătorile de iarnă ne bat din nou la ușă. Sărbătorile de iarnă ne fac sa ne întoarcem la copilărie, la cei dragi, bucurii, spirit vibrant….am omis ceva? Sigur, vacanța de sărbători! Deși tonalitatea expresiei este motiv de bucurie, pentru unii înseamnă o grijă în plus: ce se va cu animalele de companie în lipsa proprietarilor?
În ultima vreme, varianta „îl lăsăm a țară” este depreciată, concurând cu alternative precum: pensiuni pentru animale, dădace sau chiar includerea companionului în planurile de vacanță.
În acest articol ai câteva informații despre ce poți face cu animăluțul tău de companie în perioada sărbătorilor de iarnă.
Îl lași cu altcineva…
Pensiune
Poți avea în vedere această posibilitate atât în preajma sărbătorilor, cât și a concediilor, delegațiilor sau chiar atunci când programul tău dintr-o anumită perioadă nu îți permite să petreci timp alături de companionul tău. Pensiunile sunt locuri sunt special amenajate pentru a asigura confortul și siguranța animalelor de companie, încât chiar și cei mai pretențioși sau răsfățați se vor simți bineveniți.
Personalul calificat, serviciile de calitate și dotările de ultimă generație își așteaptă micii clienți pe tot parcursul anului și, chiar dacă nu pare cea mai ieftină variantă, este fără doar și poate cea mai înțeleaptă alegere atunci când vine vorba de asigurarea unor condiții excelente animăluțului tău de companie. În cazul în care dorești să îți lași companionul la o astfel de pensiune, trebuie să te informezi din timp asupra tarifelor, disponibilității sau regimului de supraveghere.
Dădacă
Sună mai pompos decât pare, pentru că în realitate nu diferă cu mult față de o clasică dădacă. O soluție mai ieftină decât cazarea la o pensiune pentru animale, supravegherea la domiciliu este avantajoasă, având în vedere că animalul este îngrijit într-un mediu familiar lui. În acest fel, se va simți în largul lui și va fi mai puțin stresat. Acest detaliu trebuie discutat în prealabil cu dădaca, pentru că unele persoane preferă să aibă sub supraveghere animalul în propria locuință.
Cunoștință
E tot un fel de dădacă, dar este cea mai puțin costisitoare opțiune, la care se poate apela în ultimul moment. După reguli nescrise, cel mai probabil prietenii nu îți vor cere bani pentru a-ți face acest serviciu timp de câteva zile, așa că poți scăpa ieftin. Mai mult, dacă cele două părți s-au cunoscut deja, va fi mai lejer pentru toți, iar tu nu va trebui să îți faci griji pentru nici unul din ei.
…sau îl iei cu tine
Dacă te decizi să călătorești împreună cu animăluțul tău de companie, iată ce trebuie să știi. Nu îi plac drumurile lungi, pentru că este nevoit să stea închis în cușcă, așa că e de preferat să înlocuiești mașina, trenul sau autocarul cu avionul. Mare grijă însă la alegerea companiei aeriene și a condițiilor de zbor, pentru că diferitele rase pot avea diferite restricții și riști să nu puteți călători împreună.
Citește mai multe informații despre Reglementările și pașaportul pentru animale de companie din România.
De asemenea, locurile rezervate pentru animale sunt limitate, astfel că este bine să te interesezi din timp, chiar și pentru zborul de întoarcere. Pe lângă lesă, zgardă, medalion, mâncare sau jucării, din bagajul companionului tău nu trebuie să lipsească carnetul de sănătate, fișa medicală cu toate vaccinurile obligatorii impuse de țara de destinație și pașaportul.
Sfaturi utile
Dacă decizi să îți petreci sărbătorile de iarnă acasă alături de companionul tău, iată câteva informații de care trebuie să ții cont. În perioada sărbătorilor de iarnă există factori de risc pentru animale chiar și în propria locuință. Decorațiunile, instalațiile electrice, lumânările, zgomotele, chiar și mâncarea sau cadourile pot fi dăunătoare pentru micul tău prieten.
Decorațiunile trebuie alese astfel încât animalele să le considere cât mai…neapetisante. Cablurile electrice trebui agățate la un nivel la care companionul tău nu ajunge. Lumânările, fie că sunt aprinse sau nu, trebui ținute departe de raza de acțiune a blănoșilor. Panglicile și fundițele cadourilor sunt confundate de cele mai multe ori cu jucării, așa că e bine să fie cât mai puțin la vedere.
După cum știi, în această perioadă, petardele, pocnitorile și artificiile sunt cel mai des utilizate, lucru care îi poate deranja foarte mult pe companionii noștri.
În ceea ce privește mâncarea, ciocolata, prăjiturile, șampania – tot ce e bun pentru noi, pentru animalele de companie sunt extrem de toxice, iar ingerarea unei cantități infime poate avea consecințe grave.
Sărbători liniștite
Pentru cei mai mulți, necuvântătoarele din casă reprezintă un membru al familiei, pe care încearcă să-l implice cât mai mult în activitățile cotidiene. Nu ne miră mult imaginea animalelor de companie îmbrăcate în Moș Crăciun, cadourile extravagante cumpărate pentru ele sau albumele de familie din care sunt nelipsite, mai ales cu ocazia evenimentelor speciale.
Păstrând aceeași liniem nu trebuie să ignorăm faptul că și animalele se pot bucura de sărbătorile de iarnă cu același entuziasm ca și noi. Este important să ne asigurăm ca acest sezon să le aducă și lor un strop de bucurie, așa că nu trebuie să îi izolăm pentru a-i proteja.
Este de dorit chiar să le acordăm un plus de atenție și să le dovedim că sunt importante în viața noastră. Iată câteva idei de cadouri care ar putea să-i încânte: un pătuț nou, un acvariu nou, produse cosmetice, jucării, diverse recompense, hăinuțe de iarnă, o zgardă sau medalion personalizat sau cine știe, poate chiar un nou prieten de joacă.
Și nu uita de urări, pe care vi le facem și noi: „Întreabă Veterinarul vă urează sărbători fericite și un an nou plin de împliniri!”.
Citește mai multe informații despre:
Pericole de Crăciun pentru câini