Boala Carre este cunoscută sub denumirea populară de jigodie. Este cauzată de un virus din genul morbilivirusurilor. Această boală virală este una dintre cele mai de temut boli, deoarece sunt foarte puţini câini care scapă dacă sunt afectaţi. Virusul care provoacă această boală afectează toate carnivorele, precum câini, vulpi, ratoni, vulpi, dihori, etc.

Câteva cuvinte despre virusul bolii Carre.

Virusul acestei boli este înrudit antigenic cu virusul care produce pojarul la om. Virusul bolii Carre este alcătuit dintr-o singură spirală de ARN care este învelită de o capsulă proteică şi o capsulă lipidică. Capsula lipidică este foarte uşor de distrus în mediul extern, ceea ce face ca virusul să aibă o rezitenţă scăzută timp îndelungat în mediul înconjurător. Cu toate că acea capsulă lipidică se distruge repede, virusul poate să reziste foarte mulţi ani la temperaturi mici şi mai ales dacă nu există lumină. Pentru a se produce infecţia, capsula lipidică trebuie să fie intactă.

Sursele de infecţie, contaminarea, semne clinice şi factorii favorizanţi.

Principala sursă de infecţie sunt animalele care sunt bolnave, dar şi cele care au trecut prin boală (virusul se elimină timp de şase luni după remitere). De asemenea, trebuie ştiut că şi omul este responsabil de dispersarea virusului în mediul înconjurător.

Factorii favorizanţi sunt reprezentaţi de vârstă (câinii tineri cu vârsta între 1 şi 12 luni, receptivitatea cea mai mare o au câinii de 6 – 8 luni), condiţiile de viaţă (igienă precară, malnutriţie, parazitoze, etc) şi rasa (cei mai expuşi sunt câinii care aparţin raselor de import, în curs de aclimatizare).

Contaminarea cu virusul bolii Carre se realizează prin contact direct cu animalele bolnave prin : inhalrea aerului expirat de câinele purtător de virus, aer care este încărcat cu particule virale eliminare prin tuse sau strănut, prin contact cu urina, saliva sau sângele unui animal infectat. De asemenea, virusul acestei boli se poate transmite şi în mod indirect prin alimente, apă sau diverse obiecte care au intrat în contact cu un animal purtător de virus. Virusul pătrunde în noua gazdă prin două căi : respiratorie sau digestivă. Imediat ce a intrat în organism, virusul începe să se multiplice. În decursul primelor 24 de ore după ce virusul a intrat în organism, acesta traversează ganglionii limfatici de la nivelul pulmonului şi apoi trece în sânge. Ajuns în sânge, virusul determină o viremie precoce. De la nivelul sângelui, virusul bolii Carre se extinde la nivelul mucoaselor, seroaselor, epiteliilor capilare, diverse organe şi centri nervoşi. Această extindere va determina ulterior modificări grave, care iniţial nu au exprimări clinice. În această etapă de viremie precoce se va constata doar o hipertermie şi o uşoară inflamaţie catarală a mucoaselor aparente, care corespunde cu o formă de evoluţie benignă. La unii indivizi, această hipertermie este prezentă doar la câteva ore după care se dispare. În acelşi timp vor dispărea şi tulburările generale care caracterizează în mod normal sindromul febril. În forma benignă, animalele contaminate se vindecă şi capătă imunitate pentru întreaga lor viaţă. Organele şi ţesuturile sensibile la acţiunea acestui virus sunt aparatul digestiv, aparatul urinar, aparatul respirator, sistemul nervos central, pielea, corneea şi endoteliul vascular.

Perioada de incubaţie este cuprinsă între 3 – 7 zile. Simptomatologia se prezintă sub mai multe forme şi este determinată în primul rând de patogenitatea tulpinii virale, de sensibilitatea animalului care a contactat virusul şi de localizarea virusului. Boala va debuta printr-un sindrom febril (febra va oscila între 39,50C şi 410C), catar conjunctival şi nazal (scurgeri la nivelul ochilor şi nasului care, la un moment dat pot fi de natură purulentă). În evoluţia acestei boli se disting patru forme clinice : supraacută, acută, subacută şi cronică.

Forma supraacută (catarală) se caracterizează printr-un debut brusc cu temperatură mare de 410C, catar nazal sero-mucos, abatere, anorexie, catar conjunctival, respiraţie şi puls accelerat. De asemenea, în cursul câtorva ore va apărea congestia mucoaselor aparente şi moarte rapidă a animalului.

Forma acută este cea mai frecventă în decursul acestei boli. Se manifestă în funcţie de localizare. La început animalele prezintă febră, depresie, inapetenţă, catar oculo-nazal şi voma. După o zi sau două, febra se remite şi reapare fiind însoţită de simptome mult mai grave determinând adevărate sindroame în funcţie de localizare :

  • Sindrom cataral (localizare pe mucoase). Animalele care se află în acest stadiu prezintă prurit nazal, strănut, jetaj, iar pe mucoasa nazală apar cruste cenuşii-gălbui. De asemenea, animalele prezintă fotofobie, globul ocular este mărit şi lasă să se exprime o secreţie sero-purulentă, aceasta fiind o urmare a leziunilor corneene.
  • Sindromul respirator. În această etapă, animalele strănută şi prezintă tuse care iniţial este uscată, apoi umedă. Aceste simptome reflectă o gravă afectare pleuropulmonară şi de asemenea o afectare a căilor respiratorii posterioare.
  • Sindromul cutanat. În această formă se constată exantem pustulos, mai ales pe faţa internă a coapselor, abdoment şi uneori chia pe bot şi piept. De cele mai multe ori exantemul este discret.
  • Sindromul urinar. De cele mai multe ori această formă este inaparentă.
  • Sindromul digestiv. Câinii care au contactat virusul acestei boli vomită, prezintă constipaţie în alternanţă cu diaree (care poate prezenta mucus sau striuri de sânge). În această formă, câinele prezintă o sete excesivă, iar mucoasa cavităţii bucale este congestionată. De asemenea, abdomenul este sensibil, iar animalul infestat nu are poftă de mâncare.
  • Sindromul nervos. La 2 – 3 săptămâni de la infestarea cu virusul bolii Carre, la 75% din câini apar semne nervoase. În funcţie de localizarea leziunilor de la nivelul sistemului nervos, simptomele sunt diferite. Se pot observa mioclonii (contracţie musculară bruscă şi involuntară provocată de descărcarea patologică a unui grup de celule nervoase) în special la un membru posterior. Această evoluţie este una lentă şi de lungă durată, iar câinii afectaţi mor prin epuizare. De asemenea, pot fi cazuri în care leziunile sunt meningoencefalice (localizate la nivelul meningelui şi creierului), semnele sunt variate, precum : hiperestazie, ataxie, astazie, contacţii musculare tetanoforme, mişcări în manej şi rostogoliri. De multe ori apar crize de tip epileptiform, opistotonus (tot corpul animalului este arcuit şi capul este dat pe spate), iar atunci când aceste crize se intensifică, animalul afectat moare prin epuizare.

Diagnosticul de certitudine se pune pe baza testelor de imunocromatografie de detectare a prezenţei virusului în secreţia oculară şi nazală.

Prognosticul este grav în forma supraacută şi rezervat în celelalte forme de evoluţie a bolii.

Tratamentul acestei boli este de lungă durată, laborios şi destul de costisitor.

Prevenirea bolii Carre se face foarte uşor prin respectarea protocolului de vaccinare!!!

Costurile vaccinărilor sunt mult mai mici decât cele ale stabilirii diagnosticului şi ale tratării.

Sursă foto : wordpress.com