Nu toți posesorii de animale de comapnie dețin informațiile necesare pentru creșterea lor. Din acest motiv se pot face nenumărate greșeli, fără ca proprietarii să aibă habar de acestea și care pot pune în pericol viața companionului lor.
În continuare îți voi prezenta câteva din greșelile pe care le fac unele persoane atunci când au grijă de animalele lor de companie.
1. Li se acordă prea puțină atenție. Ca și copii, animalele de companie au nevoie de atenția noastră. Dacă aceasta lipsește cu desăvârșire, când se plictisesc pufoșeniile pe care le-ai adus acasă pot deveni adevărați demolatori; încep să latre, să miaune, să ronțăie și vor distruge orice obiect pe care îl găsesc în calea lor. Făcând aceste lucruri ei speră că vor primi atenția ta. Dacă nu vrei să pățești aceste lucruri este bine ca în fiecare zi să îi acorzi atenția cuvenită, iar când ești plecat de acasă lasă-i jucăriile lui preferate pentru ca amicul tău să fie ocupat în acest timp.
2. Mâncarea lăsată la discreție. O cauză a obezității atât la pisici, cât și la căței este mâncarea lăsată la discreție și prea puțin exercițiu. Acest lucru se întâmplă mai ales la animăluțele de companie care stau preponderent în casă și nu prea ies afară. Animalul tău de companie trebuie să aibă parte de mese regulate, la ore prestabilite.
3. Mișcare prea puțină. Mâncarea la discreție și prea puțină mișcare sau chiar lipsa acesteia, pe lângă obezitate pot apărea probleme la nivelul aparatului respirator, dar și la nivelul articulațiilor. Pentru a nu ajunge la aceste probleme îți recomand ca în fiecare zi să ieși cu amicul tău la plimbare în parc. Pot fi zile în care nu ai cum să ieși cu el afară, atunci poți faci exerciții cu el în casă, antrenându-l cu diferite jucării pe care le are.
4. Îți lași companionul prea mult timp singur. Atât câinii, cât și pisicile pot sta singur în jur de 5 ore. După acest interval de timp ei au nevoie de mișcare și de atenție. Dacă îi lași mai mult de 5 ore singuri, aceștia pot genera anxietate, vor începe să latre, să miaune și să ronțăie tot ce le iese în cale. Mai mult de atât, animăluțele de companie lăsate mult timp singure, mai ales cățeii, pot intra în depresie.
5. Sari peste deparazitările interne și externe. În ceea ce privește deparazitarea internă, ideal aceasta trebuie făcută din șase în șase luni sau se poate face și mai des în funcție de stilul de viață al companionului tău. Un animal de companie nedeparazitat intern reprezintă un pericol atât pentru sănătatea ta, dar și pentru sănătatea lui. Nedeparazitat intern, animăluțul tău dezvoltă viermișori pe care îi elimină prin scaun. În cazul deparazitării externe este indicat să se facă în fiecare lună, indiferent de anotimp. Dacă omiți să îi faci deparazitarea externă, animalul tău de companie poate contacta diverse boli de sânge care îi pot pune viața în pericol.
6. Ignorarea viermișorilor de la nivelul urechilor la pisici. Sunt mulți stăpâni care atunci când observă că felina lor prezintă în jurul urechii zone de alopecie (părul este mai rar sau inexistent), nu o duc la medic pentru a fi tratată. Aceste goluri sunt cauza unor paraziți care distrug firele de păr și irită pielea. În cazul în care aceste semne nu sunt tratate, poate apărea riscul unei infecții.
7. Îți lași animalul să facă prea mulți pui. Dacă vrei mai mulți cățeluși sau mai multe pisicuțe prin casă și ai găsit o pereche potrivită pentru companionul tău, dar și viitori stăpâni pentru pui, este normal să îți lași animalul de companie să se împerecheze. Dacă nu mai dorești alte vietăți prin casă este cel mai bine să îl castrezi. Astfel, puii nu vor ajunge să fie abandonați pe străzi.
8. Ai multe pisici acasă și o singură litieră. Fiecare pisică trebuie să aibă litieră proprie. În acest fel nu îți expui pisicul la riscuri de sănătate. În general pisicile sunt foarte pretențioase când vine vorba de locul unde își fac nevoile. De cele mai multe ori refuză să folosească litiera dacă aceasta nu are mirosul care le este familiar.
9. Dai lapte pisicii. Cu toate că pisica este o mare fană a laptelui, este recomandat să nu i se administreze. Multe pisici au intoleranță la lactoză și nu pot digera zahărul din lapte. Mai mult, riscă să facă viermișori intestinali care îi pot pune în pericol viața. Deci îți recomand să nu îți hrănești pisica cu lapte, nici măcar ocazional.
Sursă foto : http://www.healthypawspetinsurance.com/blog/wp-content/uploads/dog_proof_kitchen_mess.jpg