Rozătoarele fac parte din rândul maniferelor și sunt cele mai numeroase mamifere, reprezentând aproximativ o treime din numărul total. Ordinul rozătoarelor este caracterizat prin faptul că le lipsesc caninii, dar prezintă o creștere excesivă a incisivilor (incisivii lor nu au rădăcini și din acest motiv au o creștere continuă). Sunt animale ierbivore, având un sistem digestiv de dimensiuni considerabile în comparație cu dimensiunea lor. Ei se înmulțesc foarte repede, iar puii lor se nasc orbi și fără blană pe ei.
În momentul de față există peste 3400 de specii cunoscute de rozătoare. Cele mai întâlnite rozătoare de companie sunt : hamsterii, procușorii de Guineea, veverițele canadiene, chinchilla, gerbilii, dihorii și iepurii pitici.
Aceste rozătoare sunt foarte haioase și ușor de îngrijit. Din acest motiv, ele și-au făcut loc în casa omului ca animal de companie. Deși sunt rozătoare, trebuie să știi că și ei au nevoie de un spațiu al lor și au diferite trăsături ca animale de companie. Chiar dacă nu îți vine să crezi, rozătoarele pot ajuta la fel de mult în educarea copilului în ceea ce privește responsabilitatea, precum un câine sau o pisică.
În continuare îți voi spune câteva lucruri despre cele mai populare rozătoare de apartament și îți voi prezenta de asemenea și o comparație între rozătoarele enumerate mai sus care te poate ajuta să decizi ce specie este potrivită pentru tine.
Hamsterii. Sunt animale solitare, dar foarte active. De aceea este foarte bine ca atunci când îți iei un hamster să îi iei o cușcă foarte mare unde poate alerga în voie. Nefiind prea obișnuit cu oamenii, hamsterul poate deveni agresiv, agresivitatea lui manifestându-se prin mușcături foarte dureroase. Ideal este să îți înveți hamsterul de mic să fie luat în mână de tine și să fie mângâiat. Mai nou, pe piață au apărut diverse specii de hamsteri pitici, care sunt mult mai sociabili decât semenii lor și pot fi ținuți în grupuri.
Porcușorii de Guineea. Cu toate că sunt originari din America de Sud, porcișorii de Guineea au reușit să se adapteze foarte bine la clima României. Având un temperament blând,fiind prietenoși și interactivi, porcușorii de Guineea au devenit niște animăluțe de companie foarte iubite mai ales de către familiile care au copii. Având un apetit foarte mare, sfatul meu este să nu mănânci niciodată în fața acestui rozător pofticios. Fiind foarte sociabili, aceste rozătoare trebuie ținute în grupuri, pentru a evita suferința cauzată de singurătate. Ca și hamsterii, și porcișorii de Guineea au nevoie de cuști mari.
Veverița canadiană. Sunt animale foarte sociabile și în habitatul lor natural trăiesc în grupuri, de aceea este recomandat ca în captivitate să nu fie ținute singure. Veverițele sunt animale diurne și extrem de energice, în special dimineața și seara. De asemenea, aceste frumoase rozătoare sunt extrem de curioase. Aceste rozătoare nu le recomand începătorilor, deoarece au cerințe de îngrijire deosebite.
Chinchilla. Până acum câțiva ani, chinchilla era crescută exclusiv pentru blană, dar în ultimii ani acest lucru s-a schimbat. Cu toate că este originar din America de Sud, unde este destul de cald, s-a adaptat excepțional la climatul temperat al României. Este o rozătoare fascinantă, putând fi învățată să facă diverse trucuri. Singurul inconveninent este faptul că fiind un animal nocturn, poate incomoda destul de mult.
Dihorii. Până nu de mult, dihorii erau cunoscuți ca prădători, dar lucrurile s-au schimbat. Dihorii sunt animalele de companie formidabile pentru stăpânul potrivit. Dacă sunt îmblânziți, sunt foarte afectuoși, legați de stăpânul lor, sociabili, nespus de curioși și foarte activi în periada de activitate.
Gerbilii. Sunt foarte sociabili, activi și sunt foarte fericiți când trăiesc în perechi sau grupuri. Dacă sunt mângâiați destul de des, gerbilii pot fi îmblânziți destul de repede.
Iepurașii. Iepurii sunt animale de companie din ce în ce mai răspândite. Cu stăpânii lor, iepurii sunt foarte prietenoși, dar sunt rezervați față de persoanele străine. Cu toate că nu simt nevoia să fie ținuți în brațe, reușesc să destindă atmosfera cu întruchiparea lor drăgălașă și inocentă. Un iepure nu are nevoie de îngrijiri speciale. Cel mai mare impediment în creșterea unui iepure este mirosul lor specific, care din păcate nu poate fi îndepărtat cu ușurință.